 The floydAnti-manele CaptainDin: Bucuresti
Postari: 315
|
|
Okay, lasand la o parte divergente, sunt mandru ca pentru o noapte am reusit sa va abat de la "napolitane versus pufuleti" si ca inca mai pot starni reactii in oameni. Now, without further ado, this is the much-expected essay (special pentru voi, versiunea uncut - pentru ca versiunea pe care o voi trimtie va fi mai scurta, avand in vedere ca am reusit sa depasesc si aici limita de spatiu  ). Multumesc pentru ca mi-ati stat alaturi pana acum si astept comentarii. Si chiar daca sunt aproape convins ca nu voi lua premiul cu acest eseu, sunt multumit ca am reusit cumva sa o fac si pe asta in aglomeratul meu program. Si nici nu imi pasa de premiu, caci din start nu am pornit cu aceasta dorinta. Vreau doar sa mi se faca cunoscuta opinia. De asemenea, a fost un foarte bun exercitiu mental, chiar daca pe final nu mi-au mai venit asa bine ideile si mi-e teama ca pe alocuri se vede.
Cât de europeni suntem?
Ce am învaţăt şi eu la vremea mea, ca, de altfel, toţi copiii din clasa a VI-a la geografia Europei, anume că Europa se întinde de la Capul Roca (9°43' long.V) până la extremitatea nordică a Munţiilor Ural (67°30' long.E) şi de la Punta Marroqui (36°lat.N) la Capul Nord (71°08' lat.N). Astfel, prin încadrarea sa geografică, România este o ţară europeană. O superbă încadrare matematică care ar trebui, teoretic, să spulbere orice îndoială. ÃŽnsă orice superbă încadrare matematică nu poate fi egalată decât de propria-i monumentală inutilitate.
ÃŽn contextul nostru actual geo-politic, termenul de ,,europeanâ€Â? depăşeşte cu mult nivelul geografic (adică oarecum teluric) al lucrurilor şi tinde să devină un model (nu spun ideal, deoarece aceasta ar implica perfecţiunea acestui model prezentat. Europenismul este o noţiune care s-a impus ca normă minimă pentru orice ţară care, geografic vorbind, aparţine continentului Europa. Similar, la nivel uman individual, cu necesitatea, pe piaţa contemporană, a cunoaşterii minim a limbii engleze şi a utilizării de bază a unui calculator. Aceste lucruri nu mai pot fi pretinse ca hobby-uri, ci au devenit mijloace de supravieţuire. Asemănător, europenizarea se prefigurează deja ca o condiţie necesară într-o lume ce se anunţă de un capitalism feroce, în care există două mari direcţii de dezvoltare: evoluţia sau căderea în negura istoriei. Europenizarea este, cu alte cuvinte, singura speranţă – cel puţin momentan – ca România să continue să existe la mai mult de stadiul unui teritoriu pe o hartă .
Astfel, ce şanse de supravieţuire avem? Cât de europeni suntem? Evident că nu poate fi dat un răspuns unitar pentru întreaga ţară, pentru că, oricât nu îmi place să o recunosc, există mai multe Românii.
Nu există nici un dubiu că integrarea României este după colţ şi va sosi cât de curând. Pentru europeni oamenii politici au pregătit o imagine destul de ,,europeanăâ€Â?, pe care încep, încet-încet, să o suprapună peste ţara însăşi. Consider că acesta este cazul şi în celelalte ţări europene. Vesticii nu au vreun fel de ,,genă a cinsteiâ€Â? ci doar au învăţat cu timpul că e mai bine pentru ei dacă suprapun această mască şi încearcă chiar să se confunde cu ea. O să vină şi vremea noastră. Până atunci, ca să vorbim metaforic, problemele există pe toate nivelurile, de la croitorii care realizează masca, la mască însăşi şi la chipul pe care se aplică.
Astfel, vorbind concret, pentru nivelul ,,croitorilorâ€Â?, lucrurile lasă mult de dorit. Deşi nu spun că este un viitor dezirabil, e clar că venirea europenismului va aduce cu ea moartea politicianului în sensul actual pe care îl dăm cuvântului. Politicianul, ca ramură a speciei umane, se va schimba tot mai mult de la stadiul actual de personalitate publică (destul de importantă, îmi permit să o spun) la un simplu administrator, un om bine calificat şi dezinteresat (astfel nu vor mai apărea greşeli precum domnul Gigi Becali sau domnul Traian Băsescu, sau, în orice caz, dacă vor apărea, nu vor avea nici cea mai mică şansă să capete o asemenea amplitudine ca cea pe care o au acum), un instrument al regimului mai mult decât un om în sine. Politicianul pur şi simplu nu va mai putea exista pentru el însuşi, ci doar pentru a servi cetăţenii. ÃŽn România acest lucru nu este corespunzător cu realitatea nici pe departe, ceea ce înseamnă că şi europenismul este departe de România. De altfel, este un cerc vicios care se auto-alimentează.
Evident că dimensiunea politică mai comportă şi alte dimensiuni ale discuţiei. Consider că nu poate fi vorba de europenism în România atât timp cât, la 16 ani după Revoluţie, încă nici un preşedinte nu a condamnat din proprie iniţiativă regimul comunist şi că acest lucru a fost început doar de domnul Băsescu (prin înfiinţarea respectivei comisii – de parcă crimele comunismului nu sunt o realitate trăită de mai bine de 75% din populaţia ţării) , dar nicidecum din proprie iniţiativă, ci după lungi insistenţe ale societăţii civile. Motivele, deşi mie îmi par oarecum evidente, nu le voi dezbate aici. Ideea că între legile României nu se găeseşte cel puţin punctul 8 al Proclamaţiei de la Timisoara şi că în acelaşi timp avem pretenţia de a întreţine o democraţie funcţională este ceva contradictoriu. Suntem singura ţară din fostul bloc sovietic care nu a iniţiat încă un proces de condamnare a fostului regim comunist. Nu spune nimeni că, pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să ne uităm trecutul, ci din contră, acesta trebuie recunoscut integral. O conştiinţă curată nu înseamnă o memorie slabă, ci o memorie reconciliată. Ori de aşa ceva nici nu poate fi vorba când românii nu au acces la dosarele securităţii (despre care se pretinde că vor fi deschise peste 50 de ani, deşi suntem singura ţară din spatele Cortinei de Fier care a adoptat o asemenea măsură, nu cunosc adevărul din spatele Revoluţiei şi mineriadelor (din motive triste, dar întemeiate, dintre care principalul ar fi dezinformarea voită, facută la timpul respectiv de către Ion Iliescu şi FSN prin aşa-numita ,,Televiziunea Română Liberăâ€Â?. De altfel, am putut constata eu însumi efectele acestei dezinformări. La 15 ani după mineriadă, în mediul rural încă se consideră că mişcarea din Piaţa Revoluţiei a fost iniţiată de nişte ,,golaniâ€Â? şi că minerii chiar au venit pentru a reinstaura ordinea şi a planta flori. Tot în mediul rural m-am confruntat cu oameni ce credeau în continuare cu tărie în sloganul ,,Noi muncim, nu gândimâ€Â?. ÃŽn particular, lipsa de informare cronică este o altă problemă a României. Chiar referitor la tema dezbătută în acest eseu, cu toţii cunoaştem nenumărate exemple de oameni care trăiesc în mediul rural şi care sunt complet dezinformaţi în ceea ce priveşte Uniunea Europeană şi în general orice nu ţine de existenţa lor imediată. Lucru care este inacceptabil într-o lume care se consideră ajunsă în ,,secolul informaţieiâ€Â?). Nu vom fi vreodată europeni mai mult decât cu numele atât timp cât pe obrazul nostru vor exista pete precum Ion Iliescu (mă refer la el în mod pur simbolic, acesta reprezintă pentru mine tot ceea ce se petrece în chip obscur şi mafiotic în politica, justiţia, autorităţile şi orice altceva înseamnă ,,mediu oficialâ€Â? în România) şi tot trecutul asociat lui.
Pe lângă nivelul croitorilor, mai e şi nivelul chipului pe care se aplică masca. Masca, fiind executată cu o totală lipsă de profesionalism, lasă să se vadă în multe puncte adevăratul chip ce se încearcă a fi ascuns. Din această perspectivă, un important aspect este cel uman şi social, care se manifestă în multe planuri, toate relativ legate între ele. Un trunchi comun este acela al lipsei unei educaţii în rândul cetăţenilor. Această lipsă a educaţiei se manifestă în multe moduri. Unul dintre ele este un mod de viaţă refractar la orice înseamnă evoluţie, progres şi îmbunătăţire. Explicaţia acestui fenomen este complexă: propaganda anti-gândire din anii comunişti, mediocritatea cetăţenilor, lipsa unor modele de viaţă cu adevărat valoroase şi substituirea lor cu false modele şi aşa mai departe. Chiar dacă aceste aspecte nu pot fi complet acoperite, este convingerea mea fermă că totul porneşte şi se termină cu această cronică lipsă de informare, iar rezultatele se văd în toate domeniile. O analiză obiectivă a cetăţeanului român de rând va releva o aversiune faţă de ceea ce înseamnă muncă cinstită, cultură, respectarea legii şi a aproapelui, refugierea cu obstinaţie într-o stare degradantă de sub-umanitate, care este însă, se pare, venerată cu extaz furios. ÃŽn societatea ultra-atomizată creată de după Revoluţie, românul a învăţat că totul merge împotriva lui şi că trebuie să se apere singur de tot ceea ce îl înconjoară. Dacă ar fi să dăm crezare teoriilor despre alienare socială, atunci ea ar fi cel mai bine observată în astfel de societăţi proto-capitaliste precum cea românească. România se află înca într-un grav dezechilibru, în care încearcă toate extremele pentru a îşi găsi echilibrul pierdut prin experienţa a aproape 50 de ani de ,,ciumă roşieâ€Â? (lucru necondamnabil). Ceea ce este condamnabil este lipsa oricărei iniţiative în domeniu şi faptul că modelului ,,sunt <<şmecher>>, fac ce doresc şi nu îmi pasă de cei din jurâ€Â? îi este permis să traiască, şi nu oricum, ci în surle şi trâmbiţe, ca un ideal de atins pentru orice cetăţean român. Această atitudine a românului de rând este soră cu animalitatea, iar ceea ce este cel mai rău este că începe deja să se cristalizeze într-un trademark internaţional pentru România. Evident, nu pot crede că acest ideal este ceva ce a apărut de la sine. Este evident atât vina românilor, cât şi a autorităţilor şi a mass-mediei pentru că nu ştiu să promoveze decât material de un nivel cultural extrem de scăzut, care, însă, în contextul acestei societăţi în care s-a pierdut orice noţiune de valoare adevărată, se vând foarte bine. Şi acesta este un lucru foarte defavorizant dacă vrem ca România să înţeleagă. ÃŽntr-adevăr, nu este uşor să îi explici consumatorului sau distribuitorului de material de proastă calitate că este mai profitabil, pe termen lung, să investeşti în cultură şi calitate superioară, pentru că rezultatele vor fi pe măsură, odată cu trecerea timpului cuvenit. Pe de altă parte, în apele tulburi ale României, mulţi ar argumenta că nu este rentabil să faci investiţii pe termeni lung.
Lipsa culturii şi educaţiei, din orice punct am aborda-o (economic – românii preferă să lucreze pe bază de relaţii şi cunoştiinţe decât o slujbă cinstită, lucru ce în timp conduce la o erodare economică a ţării. Economia este un factor ce arată foarte bine cât de departe de Europa suntem, pentru că este un lucru ştiut statistic că nivelul de trai şi de salarii din orice altă membră a UE este cu cel puţin 30% mai ridicat, tocmai din cauza preocupării pe care cetăţenii au manifestat-o pentru auto-perfecţionare; informativ – ignoranţa este un lucru cu care se confruntă o mare masă a populaţiei, muzical – genul ascultat aproape exclusiv de români este maneaua, o muzică sub-umană, ce cu brutalitate substituie folclorul original; educaţional – rezultatele elevilor sunt din ce în ce mai proaste pe an ce trece, iar mulţi elevi recunosc deschis că au idoli dintre maneliştii ţării, precum şi că le vine mai uşor să recite o manea decât o poezie de Eminescu. Iar exemplele pot continua) este o problemă mult prea gravă pentru a fi ignorată, însă, din punctul de vedere al autorităţilor, destul de neimportantă pentru a fi combătută în vreun fel. Astfel de motive sunt cele pentru care cred eu că, deşi România face toate eforturile să pară europeană, nu este nici pe departe, şi este nevoie de un efort de generaţii întregi (asemănător, de exemplu, cu cel al Japoniei de la al doilea război mondial şi până acum) pentru a repara răul incomensurabil făcut de ,,ciuma roşieâ€Â?. Permiteţi-mi să închei prin a mă întreba dacă, nu cumva, în goana de a arăta european, ne-am depărtat de fapt de scopul de a face România să evolueze cu adevărat, şi nu doar pe hârtie? Pentru că, până la urmă, pe hârtie, trecutul comunist al României a fost, în vremea lui, cum nu se poate mai luminos...
Andrei Troie
_______________________________________
Dumnezeu e pletos
|
|
you know my opinion. ; )
Anyway, cu totii apreciem stilul tau... Mai ales in scris, k nu poti sa te bagi peste oameni care s-au apucat sa vorbeasca inaintea ta 
Andrei... Andreiutzul mamii... da' tu stii... 
)